Fullmetal Alchemist Recenzie

Fullmetal Alchemist Recenzie
[​IMG]

Omenirea nu poate câştiga nimic fără a da ceva în schimb. Ca să obţii, trebuie să pierzi ceva de aceeaşi valoare. Aceasta e prima lege a Schimbului Echivalent. În acele zile, am crezut că e unicul şi singurul adevăr al lumii.
— Alphonse Elric​

Fullmetal Alchemist, pe japoneză: Hagane no Renkinjutsushi, a devenit, după trei vizionări, unul dintre multe alte anime-uri dragi mie, cel puţin, iar momentan încă ocupă locul întâi în top; prima jumătate a anime-ului din 2003 este adaptată după manga cu acelaşi nume, autoarea fiind Hiromu Arakawa, a doua jumătate — a unui anime cu 51 de episoade în total şi un film drept sequel: Fullmetal Alchemist – Cuceritorul Shamballei — fiind la rândul ei co-produsă de Bones, Aniplex şi Mainichi Broadcasting System, cu o poveste drastic diferită de manga (pentru că anime-ul deja ajunsese manga din urmă, au creat un anime cu o poveste total diferită; povestea originală fiind produsă ulterior în varianta din 2009 a anime-ului, care urmăreşte manga în totalitate: „鋼の錬金術師 FULLMETAL ALCHEMIST” — „Hagane no Renkinjutsushi Furumetaru Arukemisuto” — tradus în engleză drept: „Fullmetal Alchemist: Bortherhood” şi ajungând la noi cu „Fullmetal Alchemist: Fraternitatea”).

[​IMG]

Poveste:
Următoarele părţi conţin mici spoilere!

Lăsând datele plictisitoare la o parte, povestea se centrează în jurul a doi fraţi: Edward Elric şi Alphonse Elric, care, părăsiţi de tatăl lor, mama lor fiind răpusă de o boală, păşesc pe pragul interzis al alchimiei într-o încercare eşuată de a o aduce la viaţă. Astfel, Alphonse îşi pierde corpul, iar Edward piciorul stâng şi braţul drept, pe care îl dă în schimbul sufletului fratelui său, ataşându-l de o armură.

Rezumându-ne doar la povestea creată de Bones, fără comparaţii repetate cu manga, Fullmetal Alchemist (2003) are o istorie deloc clişeică, deşi tipicul de copil orfan e prezent, motivaţia principală nu este obţinerea admiraţiei, a unei puteri superioare pentru apreciere, pentru a-i proteja pe cei dragi, pentru a obţine un nivel mai bun de viaţă, ci doar recuperarea trupurilor în scopul ducerii unei vieţi normale, copii forţaţi să se adapteze într-o lume a adulţilor. Pentru ca acest lucru să fie posibil, cei doi pleacă în căutarea Pietrei Filozofale, un amplificator crezut că poate oferi puteri nelimitate şi nemaiîntâlnite, imortalitate, cât şi posibilitatea de a realiza alchimie fără schimbul echivalent – cel puţin, la o primă vedere.

În priopria-mi opinie, modalitatea tragică de transmitere a mesajelor formează magia acestei serii. Anime-ul, cât şi personajele, se construieşte, modelează şi creşte într-un mod plăcut, ordonat, treptat, astfel încât background-ul fiecărui personaj este dezvoltat mult mai amplu, povestea se concentrează mult mai strâns în jurul unor evenimente, pentru ca dezamăgirea să fie mai mare la final. Recomand masochiştilor şi iubitorilor de şerveţele. Ca poveste, anime-ul reuşeşte chiar să adopte un mult mai credibil motiv pentru personajele negative decat manga, până şi povestea lor influenţând direct trecutul şi viitorul personajelor, atât cât implicarea lor pe parcursul seriei — dar despre asta vorbim mai târziu. Momente comice, momente triste, totul este asemeni Toamnei lui Vivaldi, o poveste captivantă care te implică emoţional şi distruge, iar cei care au avut ocazia să îl vadă anterior mai mult ca sigur, revăzându-l, vor trăi momente frumoase de nostalgie profundă.

Orice pădure are uscăturile sale, desigur. Pe alocuri găsim şi plothole-uri, un Alphonse puţin cam deloc evidenţiat destul, un final nesatisfăcător, momente non-romantice, ideea de lumi paralele nu a bucurat pe foarte mulţi, dar şi multe altele. În ciuda acestora, rămâne, în cele din urmă, un anime de care prinzi drag, care te captivează, care te ţine cu sufletul la gură şi care ne prezintă lecţii de viaţă sub alte aspecte.

Personaje principale:​

 

[​IMG]

Poate nicio viaţă nu are un schimb egal. Poate renunţi la tot ce ai şi nu primeşti nimic în schimb. Dar, chiar şi aşa, chiar dacă nu pot dovedi că e adevărat, tot trebuie să încerc. De dragul tău, Al!”

Edward Elric:
Ed e combinaţia perfectă între tipul inteligent şi cel încăpăţânat — o combinaţie care a dat greş uneori. Cu o viaţă tumultuoasă, la vârsta de 15 se vede ajuns în poziţia unui alchimist de stat. Tânăr şi fără experienţă de viaţă, în urma traumelor suferite, lumea încă îi este străină, necunoscând adevărata natură dezgustătoare a oamenilor; odată cu creşterea şi maturizarea sa, reuşeşte să-şi mascheze frica prin sarcasm, în mare parte, iar capacitatea de a lua deciziile potrivite se modifică treptat. Ajunge unul dintre cei mai buni alchimişti din vremea lui, iar determinarea nu-l părăseşe nici o clipă, impactând ireversibil destinul celorlalte personaje, cât şi soarta a două lumi.

[​IMG]
[​IMG]
Eu, cel puţin, vreau să mă îndrăgostesc înainte să plec.”​

Alphonse Elric:
Al, fratele mai mic, deseori confundat cu Edward în rolul de Alchimistul de Oţel de către ceilalţi, este şi cel mai înţelegător, mai bun la suflet dintre fraţi, opus faţă de energicul şi egocentricul Edward, tipicul omului cu speranţă neîndoielnică, cel care îşi iubeşte, respectă şi înţelege fratele, părând a avea un rol nesemnificativ şi plictisitor, devenit un personaj crucial pe parcursul seriei. De asemenea, e bun la salvat pisicile de la pneumonie şi pe fratele său din multe belele. Multe.

[​IMG]

„Când eram mică, îmi imaginam că persoanele ce mi-au ucis părinţii sunt demoni. Azi îl cunosc pe cel care a făcut-o, şi îl respect…”​

Winry Rockbell:
Winry e probabil singurul personaj pe care cei doi fraţi îl mai pot considera „familie”. Deşi în seria din 2003, cât şi în continuarea filmului, aceasta a fost parcă lăsată la o parte, ea e principala sursă de susţinere a celor doi, ocupându-se în general de braţul şi piciorul lui Edward. A fost o mare dezamăgire faptul ca relaţia dintre Winry şi Ed n-a avut un final fericit, manga compesând pentru momentele seci dintre cei doi până la finalul seriei.

[​IMG]

“Nimic nu e perfect. Lumea nu e perfectă, dar e acolo, pentru noi, făcând tot ce poate, iar asta o face atât de al naibii de frumoasă!”

Roy Mustang:
Tipicul geniului descurcăreţ, lacom după putere, lacom după control, sadic, dar în acelaşi timp cu intenţii bune, cu cheful de a se juca cu micuţul Edward, de a plănui cât de lungi să fie fustele doamnelor sub conducerea lui când va ajunge Führer — deşi lucruri despre trecutul său sunt parţial în ceaţă. Imo, personajul său pare cel mai puternic, mentalmente vorbind.

[​IMG]

„E o poveste despre iubire şi curaj. Povestea Alchimistului de Foc, Colonelul Mustang, şi a echipei sale loiale.”

Riza Hawkeye:
Locotenentul cel mai drag al lui Mustang si principalul său om de încredere – în unele momente, Riza pare singura care îl poate trezi la realitate şi singura dispusă să se ocupe de treburile sale întârziate din cauza lenei. Relaţia dintre ea şi Mustang a fost, de asemenea, puţin abandonată, un lucru trist, pentru ca devotamentul său faţă de Roy a fost de apreciat.

[​IMG]


“Asta e tot ce înseamnă să fii om?… Să poţi muri? Atunci, de ce vreau atât de mult să devin unul ?”

Homunculii:
Probabil cel mai important factor decisiv, diferit de manga, ar fi istoria homunculilor, cea din anime fiind mai rezonabilă. Fiecare e rezultatul unor transmutaţii umane eronate, fiecare cu un trecut şi cu un prezent de care vrea să scape, fiecare cu mintea spălată frumos de Dante, fiecare gata să dea orice în schimbul obţinerii unei noi şanse să devină oameni, fiecare purtând numele celor şapte păcate capitale: Invidie, Mândrie, Avariţie, Dorinţă, Lăcomie, Lenevie şi Mânie . Cu un trecut impactant pentru personaje, cu puteri abnormale şi pentru alchimişti, aceştia reprezintă principala forţă malefică ce acţionează pe parcursul seriei, identitatea lor dezvăluindu-se pe parcurs, surprinzând pe alocuri.

[​IMG]


„Spune-mi, de ce ai plecat? N-a fost suficientă viaţa veşnică?”

Dante:
Ah, Dante, principalul antagonist în această serie. Aşa cum spuneam şi mai sus, cu un motiv puţin mai bine credibil — lăcomie şi sete de putere — aceasta ne este prezentată ca fiind nemuritoare, trăind în corpul diferitelor persoane de-a lungul vieţii, în urma obţinerii pietrei filozofale în urmă cu mult timp, alături de tatăl celor doi fraţi: Van Hohenheim.

Spre deosebire de mulţi antagonişti, lucrul care mi-a plăcut la Dante (deşi n-a fost cel mai strălucit realizat persoanj din această serie) şi încă îl apreciez la alte personaje negative din alte serii e faptul că trecutul oamenilor îi afectează şi aceştia devin răi doar până la un stadiu omenesc, nu tipul okay-mi-au murit parinţii-hai să îi omor pe toţi să ajung zeu, ci mai mult tipul uman care înfăţişează caracteristicile umane, dorinţa de a primi iubire, atenţie, căldură, dorinţa disperată de supravieţuire (cazul lui Dante), dorinţa de schimbare în bine (cazul homunculilor), tipul de personaj rău care, în perspectiva proprie, nu e rău, tipul de personaje cu care am simpatiza dacă ar fi fost personajele principale.

Alte personaje semnificative (majoritatea dintre ei aduc un surplus şi o pagina nouă în acţiune, ):

  • Izumi Curtis
  • Jean Havoc
  • Heymans Breda
  • Vato Falman
  • Kain Fuery
  • Maes Hughes
  • Alex Louis Armstrong
  • Olivier Mira Armstrong
  • Frank Archer
  • Denny Brosh and Maria Ross
  • Sciezka
  • Solf J. Kimblee
  • Scar
  • Tim Marcoh
  • Yokiu Tucker
  • Rosé
  • Russell and Fletcher Tringham

 

[​IMG]

 

Finalul
(Spoilere mari! cine se supără, de citit de la Soundtrack-uri în jos pls):

Mie, sincer, mi-a plăcut. E genul de final care îmi place. Care te lasă cu un gol în suflet şi care te face să te întrebi „stai… asta a fost tot? şi acum… ce?”. E genul de final trist pe care nu îl aştepţi, pe care îl presimţi dar nu-l poţi prezice, care rupe puţin din tine şi din tot ce a fost anime-ul până la acel moment. Cel mai crucial consider că a fost faptul că memoria din ultimii ani lui Al a fost ştearsă, rămânând fără frate, fără amintiri… A fost o abordare frumoasă, puţin cam direct şi brusc, dar ăsta a fost tot farmecul.

Fullmetal Alchemist – Cuceritorul Shamballei:

Doream să vorbesc puţin şi despre acest film, ca fiind o continuare, teoretic şi practic vorbind, a anime-ului, însă mă voi limita la puţine cuvinte: Ideea celor două lumi paralele mi s-a părut interesantă, felul în care universurile convieţuiau, felul în care a fost lămurită puterea alchimiei, felul în care cel de-Al Doilea Război Mondial a fost prezentat, felul în care totul era diferit în lumea noastră, în Shamballa, faţă de Amestris şi felul în care, cumva, te face să-ţi doreşti să fi existat într-adevăr acest fenomen (…or, who knows) sunt într-adevăr realizate într-un mod fascinant. Plus, aduce un final fericit pentru doritori.

[​IMG]

Soundtrack-ul:

Fără a încerca o exagerare subiectivă, există prea puţine cuvinte pentru a putea exprima gradul de incredibilitate a coloanei sonore pe care a avut-o acest anime, nu am gasit până în momentul actual niciun altul care să mă prindă în acţiune la nivel emoţional pur şi simplu prin muzica de fundal (link ost). Opening-urile şi Ending-urile au fost, de asemenea, realizate frumos.

Opening-uri:

Ending-uri:

 

Animaţie:

Deşi ţine de perioada anului 2003, vorbim totuşi de Bones, iar Bones nu dezamăgeşte niciodată. Fiind cam imposibil de comparat 6 ani de diferenţă între cele două animaţii, pot totuşi afirma că în ciuda vechimii, animaţia e peste decent realizată, unele detalii evidenţiindu-se chiar mai mult decât în Brotherhood, printre care şi braţul lui Ed, armura lui Al, care sunt mult mai detaliat prezentate şi animate. Cât despre calitatea animaţiei sau design-ul personajelor, nicio obiecţie, 2009 e cu mult peste peste.

[​IMG]

 

Concluzie:

Fullmetal Alchemist e genul de anime care îţi oferă o poveste, îţi oferă zâmbete şi tristeţe, melancolie şi speranţă. Deşi multă lume preferă FMA:Brotherhood, rămân la părerea, poate subiectivă, influenţată de perioadele în care stăteam lipită de televizor ca să prind în reluare episoadele ce le-am ratat, că acest anime e într-adevăr special şi că, în ciuda nemulţumirii multora cu această variantă, merită o şansă, aşa că îl recomand cu plăcere.

Închei, aşadar, cu cel mai frumos soundtrack pe care îl poate oferi: link.Mulţumesc!​

 Recenezie de Charlie : ShinobiFansub

  • Istoria Anime

    Ca mediu vizual, anime-ul tinde spre stilurile vizuale ce pot varia de la artist la artist sau studio ... =>Continuarea
  • Categorii